Aproape 200 de sancțiuni date de polițiștii rutieri în weekend. 23 de permise au fost reținute

62
politia rutiera
Foto caracter ilustrativ

În perioada 13 – 15 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

 

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 197 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 83.545 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 23 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări.

122 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați patru bicicliști, două sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, două pentru lipsa ITP, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.