Administraţia Bazinală de Apă Crişuri desfășoară lucrări de întreținere și reparații la mai multe construcții hidrotehnice din județul Bihor

428
 

În această toamnă, A.B.A Crișuri continuă lucrările de decolmatre începute în primăvara acestui an și intensifică acțiunile de întreținere și reparații la lucrările hidrotehnice din linia de apărare împotriva inundațiilor. An de an, lucrările de apărare necesită reparații și întreținere pentru a asigura fie secțiunea de scurgere a apelor, fie reținerea volumului de apă în condiții de siguranță, mai ales în perioadele cu precipitații însemnate.

 

În această perioadă vor continua lucrările de decolmatare pe: Canalul Mort, în localitatea Tinca; pe râul Crișul Negru, în localitățile Vașcău și Lunca; pe valea Cuzap, în localitatea Cuzap și pe valea Reghea. Prin formațiile de lucru din terioriu se vor realiza consolidări vegetative  pe Ier, valea Bistra și pe râul Barcău precum și igienizări în preajma lucrărilor hidrotehnice de pe: Crișul Negru, valea Topa, Canal Colector, valea Fânețelor, valea Bistra, Barcău, Ier și valea Vițeilor.

În programul de activitate mai sunt prevăzute lucrări de cosire și întreținere covor vegetal la acumulările: Suplacu de Barcău, Borumlaca, Dolea, Crestur, Ciutelec precum și pe digurile de apărare de pe cursurile de apă: Barcău, Ier, Crișul Mic, Canal Colector, valea Fânețelor, Crișul Negru, valea Holod, valea Bistra, Chislaz și valea Topa. 

Orice construcție necesită, în mod constant, lucrări de întreținere și reparații, astfel, în prezent, angajații A.B.A Crișuri desfășoarălucrări de reparații la stația hidrometrică Pădurea Neagră, pe valea Bistra, lucrări de întărire a grinzii de beton armat la acumularea Șilindru, reparații pereu la acumulările Vițeilor și Dolea, precum și reparații dig, pe malul drept, în localitatea Cefa.

 Aceste lucrări sunt necesare pentru a asigura funcționalitatea în parametrii optimi a liniei de apărare împotriva inundațiilor și sunt realizate prin formațiile de lucru din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor. În această perioadă, în județul Bihor,avem planificate decolmatări pe o lungime de 5 km, cosiri și întreținere covor vegetal pe o suprafață de 365 ha, precum și reparații terasamente cu un volum de 1000 mc. Lucrările sunt îngreunate de vegetația crescută excesiv, care începe să se usuce, și de deșeurile aruncate în apă și pe maluri. Avertizăm din nou populația și administrațiile locale că, pe lângă factorul de poluare, deșeurile sunt adevarate blocaje la ape mari, blocaje care duc la inundații.” Ionel Avrigeanu, director A.B.A Crișuri.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.