Un motociclist a murit miercuri în urma unui accident produs pe DN1, la ieșirea din localitatea Căpușu Mare, județul Cluj.
„O autospecială și două echipaje SMURD au fost alertate, în jurul orei 11.10, să intervină în urma unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Căpușu Mare. Salvatorii au găsit la locul accidentului un autocamion și o motocicletă avariate, iar ultima era ieșită în afara părții carosabile și distrusă de flăcări. Mai mulți conducători auto s-au oprit și au acționat cu stingătoare pentru a stinge flăcările până la sosirea pompierilor. Conducătorul motocicletei prezenta traumatisme extrem de grave și incompatibile cu viața, astfel încât nu s-au putut aplica manevrele de resuscitare”, precizează reprezentanții ISU Cluj.
„Din primele date, conducătorul unei motociclete care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Oradea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule”, transmite IPJ Cluj.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

