Accident mortal în Bihor. Șofer rasturnat cu mașina în șanț!

3167
smurd Aleșd noaptea
Foto © AlesdOnline arhivă

Polițiștii rutieri bihoreni au intervenit la un accident rutier, produs în afara localității Fegernicul Nou, soldat cu decesul unei persoane.

La fața locului au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri militari cu autospeciale pentru intervenţie şi descarcerare, două SMURD-uri şi un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Potrivit agentului principal Ioana Lascău, de la biroul de presă al IPJ Bihor, vineri 10 decembrie, ora 19.15, pe DN 19/E, în afara localității bihorene Fegernicul Nou, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Biharia-Chiribiș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Totodată, un tânăr de 17 ani, din comuna Suplacul de Barcău, județul Bihor, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.