Accident în zona stațiunii Stâna de Vale. Mașină căzută într-o râpă! (foto-video)

1390
Accident în zona stațiunii Stâna de Vale
Foto ©️ ISU Bihor

Vineri, 15 ianuarie, în jurul orei 12.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 764 A, pe raza stațiunii Stâna de Vale, unde, un autototurism în care se aflau două persoane, căzuse într-o râpă.

​La faţa locului au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță de tip B2.

​Ajunși la locul producerii accidentului, pompierii militari paramedici au procedat la evaluarea celor doi ocupanți ai mașinii, iar echipajul de stingere a acționat pentru decuplarea bornelor și asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, respectiv pentru sprijinirea victimelor evenimentului prin evacuarea bunurilor acestora din autoturism.

​Din fericire, conducătorul auto și pasagera nu au suferit răni care să impună transportul acestora la spital.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.