AcasăȘtiri BihorACCIDENT GRAV. UN AUTOTURISM S-A IZBIT DE UN CAP DE POD. ...

ACCIDENT GRAV. UN AUTOTURISM S-A IZBIT DE UN CAP DE POD. UN TÂNĂR DE 20 DE ANI A MURIT

Miercuri, 21 martie a.c., la ora 04.16, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Cadea, un tânăr de 20 de ani, din comuna Cherechiu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Satu Mare, într-o curbă ușoară la stânga, a părăsit partea carosabilă, a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare, intrând în coliziune frontală cu un cap de pod din beton.

La fata locului au fost mobilizate de urgenţă două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

„Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au procedat la descarcerarea pasagerului de pe locul din dreapta șoferului, rămas captiv în autoturismul avariat și la efectuarea manevrelor de resuscitare a acestuia, însă, din nefericire, tânărul, în vârstă de 20 de ani, aflat în stop cardio – respirator, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.
Conducătorul auto, în vârstă de 20 de ani, care prezenta un traumatism cranio – frontal, a fost asistat medical de către echipajele de intervenție, fiind transportat ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean”, a precizat căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.

RECOMANDĂRI ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR AUTO – CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII METEO NEFAVORABILE:

Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau a fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege.

Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).

Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,941FaniÎmi place
1,719CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI