
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 76 Oradea-Deva, în apropierea localității Dușești, județul Bihor, într-o curbă, un TIR a acroșat un autocar în care se aflau 20 de persoane. În urma coliziunii, autocarul a acroșat un alt autovehicul, oprindu-se în final într-un imobil.
Conform maiorului ISU Crișana, Camelia Roșca, în autocar se aflau 20 de persoane, iar în camion doar șoferul. La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri din cadrul a trei subunități Ștei, Beiuș și Oradea cu: două ambulanțe SMURD tip B2, o autospecială de transport victime multiple, autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, echipajul de TIM SMURD Oradea și 4 echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Bihor.
Echipajele medicale au evaluat cele 21 de persoane implicate în accident, 12 dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale. Zece victime se află în cod verde medical prezentând răni ușoare și alte două în cod galben medical.
„Apelul 112 a fost efectuat la 17:21, accidentul rutier s-a produs pe DN 76, la intrarea în localitatea Dușești, dinspre Sâmbăta. Din primele informații ar fi fost implicate un autotren un autocar și un autoturism. Momentan se efectuează cercetare la fața locului pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului. Traficul rutier este blocat și dirijat de polițiștii rutieri. Rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului”, a precizat comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța potrivit bihon.ro.
Știre în curs de actualizare …

