A fost semnat contractul pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari din Oradea, viitor sediu al Consiliului Județean Bihor

456

Vineri, 25 martie, a fost semnat contractul pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari din Oradea, viitor sediu al Consiliului Județean Bihor. 

 

Contractul a fost câștigat prin licitație de asocierea de firme Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor. Valoarea lucrărilor este de 29.567.851,26 lei, fără TVA, iar durata de execuție, de 31 de luni. Consiliul Județean Bihor va depune proiectul pentru finanțare prin fonduri europene. 

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, precizează: „În continuare vom preda amplasamentul constructorilor, iar aceștia își vor pregăti organizarea de șantier. Până la sfârșitul lunii aprilie vor începe efectiv lucrările. Vor dura până la sfârșitul anului 2024. Din anul 2025 activitatea Consiliului Județean Bihor se va desfășura în noul sediu. Toate compartimentele, care astăzi funcționează în spații disparate, vor fi concentrate în această clădire: Arhitectul Șef, fondurile europene etc. Vom avea cheltuieli de funcționare mai mici, iar cei care au probleme la Consiliul Județean nu vor mai fi plimbați dintr-un loc în altul.”

Reabilitarea va presupune lucrări de consolidare locală, recompartimentări și finisaje interioare, intervenții la șarpanta exterioară, la fațade, vor fi refăcute instalațiile electrice, sanitare și termice, precum și cele de securitate la incendiu. De asemenea, vor fi realizate amenajări exterioare și vor fi extinse anumite spații prin mansardare. De asemenea, se va pune accent pe creșterea eficienței energetice a clădirii.

Clădirea din strada Republicii nr. 35, Oradea, este un monument istoric ce se află în patrimoniul Județului Bihor – Consiliul Județean. Până în prezent s-au efectuat asupra imobilului, de către Consiliul Județean Bihor, doar lucrări de conservare a acestuia, în scopul evitării situațiilor nedorite. 

Prin reabilitarea acesteia protejăm patrimoniul emblematic al orașului. Una din cele mai frumoase clădiri din Oradea, construită în perioada antebelică pe colțul din stânga intrării pe artera principală, va fi un reper arhitectural după refacere”, a mai punctat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.