O singură ofertă a fost depusă pentru achiziția lucrărilor de execuție a obiectivului de investiții „Extindere ambulator Corp B Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Etapa I și Etapa II”, cod SMIS 123666,Cod unic: 4230487/2022/9″.
Conform declarației de participare postată în SEAP, cea care a depus oferta este asocierea formată din SC PRECON TRANSILVANIA SRL – lider de asociere, SC Termoline SRL – asociat 1, SC LEMACONS SRL – asociat 2, ROMGER GENERAL TRADE & Consulting SRL – asociat 3, având ca subcontractanți pe AL.SE.RO. IMPEX și MEDICAL GAZPLUS.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 38.877.483,23 lei (fără TVA). Necesitatea noului ambulatoriu este dată de faptul că cel actual, de pe str. Republicii nr. 37, nu oferă condiții satisfăcătoare pentru cei care au nevoie de diverse servicii medicale.
Noul corp de clădire va fi construit pe str. Gheorghe Doja nr. 65, cu regim de înălțime D+P+3E, aici urmând să fie relocat Ambulatoriul integrat al Spitalului (în care funcționează și serviciul administrativ), situat în prezent pe str. Republicii nr. 37 din Oradea.
Ambulatoriul nou al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea se va construi din fonduri europene și din bugetul propriu al municipalității. Actuala clădire a unității spitalicești va fi extinsă pe latura vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului.Suprafața construită a clădirii propuse este de 5.491,22 mp, iar suprafața desfășurată este de 30.290,10 mp. Durata de execuție este de 18 luni. Proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.
Proiectul „Extindere ambulatoriu Corp B Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea” cu cod SMIS 123666 este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale, Operațiunea A – Ambulatorii și din surse proprii bugetare.