Sounds of Oradea Festival revine cu o serie de artiști internaționali de prim rang, care vor performa în 3 locații iconice din Oradea în intervalul 16 – 18 iunie.
Biletele pentru spectacole s-au pus în vânzare online pe platforma iabilet și la casieria Filarmonicii de Stat Oradea, iar primele abonamente au fost deja achiziționate.
Sounds of Oradea Festival (SO Festival) este conceput și organizat de către Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune și Primăria Municipiului Oradea. Directorul artistic al acestui festival este dirijorul catalan David Giménez Carreras, nepotul și dirijorul celebrului tenor Jose Carreras.
Sounds of Oradea Festival a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Oradea, iar ediția din acest an se anunță a fi și mai spectaculoasă. Cu o varietate de artiști internaționali, festivalul va fi gazda unor concerte pline de energie și de bună dispoziție:
16 iunie 2023, Piața Unirii, Oradea, ora 20.00
American Classics Nights
(Spectacol dedicat marilor compozitori americani)
American Classics Nights, un spectacol de neuitat, dedicat marilor compozitori americani, va avea loc pe 16 iunie 2023, în Piața Unirii din Oradea, de la ora 20:00. Aceasta este o oportunitate unică de a aduce în fața publicului unele dintre cele mai consacrate lucrări simfonice și vocale ale muzicii clasice americane. Spectacolul include piese celebre și capodopere inspirate, precum West Side Story, An American in Paris sau Rhapsody in Blue. Dirijorul Noam Zur, din Israel, alături de soprana română Lorena Puican și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea vor fi gazdele serii.
17 iunie, Bazilica Romano-Catolică, ora 14.00
Misa Criola
(intrare liberă)
Una dintre cele mai emoționante compoziții religioase ale secolului XX, Misa Criolla de Ariel Ramirez va fi interpretată de fiul compozitorului, Facundo Ramirez, împreună cu un grup de instrumentiști folclorici argentinieni, alături de tenorul venezuelean Reinaldo Droz și Corul Filarmonicii Oradea.
Programul muzical va include și alte lucrări ale compozitorilor argentinieni, precum Ginastera și Guastavino. Intrarea este liberă, astfel organizatorii încurajează participarea într-un număr cât mai mare de entuziaști.
17 iunie 2023, Teatrul de Stat Regina Maria, ora 20.00 (intrare cu bilet)
A fuego Lento, piano duo concert – Vanessa Perez și Kristhyan Benitez
Pe 17 iunie 2023, Teatrul de Stat Regina Maria, de la ora 20:00, sunteți invitați la un concert de pian susținut de duo-ul Vanessa Perez și Kristhyan Benitez, numit A Fuego Lento.
Colaborarea dintre cei doi pianiști din America Latină, oferă un program de muzică clasică adaptat la tradițiile muzicale vibrante și colorate ale continentului. Vă invităm să vă alăturați acestor artiști talentați pentru o seară deosebită de muzică clasică reinterpretată într-un mod inedit, într-un mediu elegant al Teatrului de Stat Regina Maria.
18 iunie 2023, Piața Unirii, Oradea, ora 20.00
José Cura în concert
dirijor David Giménez Carreras, tenor José Cura, mezzosoprano Ester Pavlů, orchestra Filarmonicii de Stat Oradea
Vă invităm să luați parte la un moment unic, când legendara voce a tenorului José Cura va fi acompaniată de extraordinara mezzosoprana cehă Ester Pavlů, în interpretarea celor mai iubite arii și duete din opere precum Carmen, Aida, Cavalleria Rusticana, I Pagliacci, etc. Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub îndrumarea directorului artistic David Giménez Carreras, va asigura că această seară va fi una memorabilă pentru toți cei prezenți la eveniment.
Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii de Stat Oradea și pe platforma iabilet: https://www.iabilet.ro/cauta/?q=sounds+of+oradea
Organizatorii au pus la dispoziția doritorilor două categorii de prețuri atractive, pentru fiecare din cele trei spectacole și posibilitatea achiziționării unui abonament de festival pentru toate cele trei zile, cu 2 categorii de preț, în valoare de 200 lei, respectiv 140 lei.