Un bărbat din comuna Budureasa, județul Bihor, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Beiuș în data de 16 aprilie 2025, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.
Potrivit informațiilor transmise de structura de comunicare publică a Parchetului, inculpatul este cercetat pentru că, în noaptea de 14 aprilie, în jurul orei 02:00, și-ar fi agresat concubina, în locuința lor din satul Budureasa. Femeia a fost lovită cu pumnii în zona capului și a spatelui, iar agresorul a strangulat-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat între 5 și 6 zile de îngrijiri medicale.
Înainte de a fi arestat preventiv, bărbatul fost reținut pentru 24 de ore de către organele de cercetare penală.
Reprezentanții Parchetului subliniază că măsurile dispuse în cadrul procesului penal, inclusiv punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă, nu înfrâng prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană cercetată.


































