80 de ani de la înființarea Detașamentului de Pompieri Salonta

101

Data de 01 ianuarie reprezintă un moment special în viaţa şi activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, întrucât, în această zi, în anul 1940, lua fiinţă Compania de Pompieri Salonta, având în componenţă un ofiţer, un subofiţer ajutor şi 18 militari în termen.

De-a lungul anilor, subunitatea a trecut prin diverse transformări, începând din anul 1950 când a intrat în subordinea Grupului de Pompieri Arad şi până în prezent, când este organizată la nivelul unui detaşament, având în dotare mijloace de intervenţie cu un nivel ridicat de performanţă.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta îşi desfăşoară misiunile specifice în raionul de intervenţie cu o suprafaţă de aproximativ 3445kilometri pătraţi, format din 22 localităţi şi o populaţie de peste 39000 locuitori.

​În anul 2020, forțele de intervenție ale acestei subunități au desfăşurat 1570 de misiuni, din care 46 de operaţiuni de stingere a incendiilor, 15 misiuni de salvare a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în propriile locuinţe, peste 40 de intervenţii pentru asigurare/supraveghere la accidente rutiere, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, salvări de animale etc., 728de misiuni de acordare a primului ajutor calificat şi peste 700 de exerciții, misiuni de recunoaștere în terenși activități de informare și educație preventivă a populației.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.