56 de angajatori care au oferit 1.223 de locuri de muncă au fost prezenți la Bursa Locurilor de Muncă de la Oradea

680
 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, a organizat în data de 16 septembrie 2021 la Arena ”Antonio Alexe” din Oradea, Bursei Generale a Locurilor de Muncă. 

Evenimentul a fost unul de succes, având în vedere rezultatele obţinute. Au fost prezenţi un număr de 56 de angajatori, care au oferit 1.223 de locuri de muncă, iar în urma vizitei a unui număr de aproximativ 900 de persoane în căutarea unui loc de muncă, peste 250 dintre aceştia au fost selectaţi pentru un interviu final sau pentru angajare. Precizăm faptul că rezultatele vor fi monitorizate în continuare.

Au fost oferite 12 cursuri de formare profesională pentru care se fac înscrieri în luna septembrie 2021 şi anume: administrator de condominii, ajutor bucătar, bucătar, competenţe comune – comunicare în limba engleză, competenţe comune – comunicare în limba germană, coafor, cofetar patiser, femeie de serviciu, lucrător finisor pentru construcţii, lucrător în tâmplărie, muncitor plantaţii şi amenajare zonă verde, sudor electric.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.