42 de cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal în Ungaria, depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele Bihor și Arad

222

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat, în urma unor acţiuni desfăşurate de pe linia migraţiei ilegale în ultimele 24 de ore, 42 de cetăţeni din Palestina, Siria şi Afganistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 13.01.2021, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai au desfășurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. 

Astfel, pe raza localității Șimian– judeţul Bihor a fost oprită, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în România. Polițiștii de frontieră au procedat la deschiderea și verificarea autovehiculului, descoperind în interiorul acestuia 27 de cetăţeni străini. 

Imediat, persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Valea lui Mihai, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, respectiv  Palestina, 21 de adulți, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani și 6 minori, cu vârste între 8 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În data de 13.01.2021, în jurul orei 08.50, în urma unei sesizări, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, furnir pe ruta  România – Franţa. Astfel, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, şase cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan şi au vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, toate fiind solicitante de azil în România.

În acelaşi punct de frontieră, în jurul orei 23.50 s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un alt cetăţean român, conducând un ansamblu rutier, care transporta pal pentru o societate din Ungaria.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentului de marfă, patru tineri, cetățeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România.

Tot ieri, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean maghiar, conducând un ansamblu rutier, înmatriculat în Ungaria. Mijlocul de transport era încărcat cu ambalaje și avea ca destinația finală Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, cinci persoane. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinseîntre 14 și 24 de  ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.