398 de persoane amendate sâmbătă pentru nepurtarea măştii în Bihor

516
Amenda mască
Foto caracter ilustrativ
 

Sâmbătă, 7 noiembrie, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. 

 

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 4.316 persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 185 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 69 de mijloace de transport, din care 48 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 472 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 134.215 lei. 

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 398 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 98.300 de lei. Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei, unor operatori economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Totodată, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. 

Echipajele prezente în teren au aplicat 20 de sancțiuni cu amenzi în valoare de 17.400 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 10 sancțiuni cu amenzi în valoare de 1.015 lei au fost aplicate pentru nerespectarea Codului Rutier.

Hipermarketurile și supermarketurile din municipiul Oradea, verificate de polițiștii orădeni.

În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă, 7 noiembrie, polițiștii orădeni împreună cu polițiști de frontieră au acționat în 13 centre comerciale care funcționează în regim de hipermarket și supermarket în municipiul Oradea, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În urma neregulilor constatate în marketuri, polițiștii orădeni au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, toate pentru  nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască).

Echipele mixte de control vor avea în vedere în continuare, în cadrul acțiunilor desfășurate zilnic, verificarea respectării măsurilor sanitare și a prevederilor legale în piețele agroalimentare, în magazinele de tip hipermarket și supermarket, precum și în transportul în comun de la nivelul județului Bihor.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.