334.200 DE ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII BIHORENI

269

Peste 334.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 170.000 de lei, confiscate de polițistii bihoreni de la un sătmărean acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar țigaretele au fost confiscate.

Joi, 27 februarie, în localitatea bihoreană Băile Felix, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economicedin cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au prins în flagrant delict un bărbat de 40 de ani, din municipiul Satu-Mare, județul Satu Mare, în timp ce transporta cu o autoutilitară, disimulate într-un compartiment ascuns și amenajat artizanal, special în acest scop, 334.200 fire țigaretede diferite mărci (16.710 de pachete de țigarete) nemarcate.

Cele 334.200 de țigarete nemarcate au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor, prejudiciul estimat fiind de 170.000 de lei.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe bărbatul de 40 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sătmăreanul fiind bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă, varianta asimilatăcolectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.