30.000 de țigarete nemarcate legal, confiscate de polițiștii salontani de la o localnică

97

Sâmbătă, 13 aprilie, în jurul orei 21.15, pe strada Oradiei din municipiul Salonta, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta au depistat în trafic o femeie de 32 de ani, din Salonta, în timp ce transporta cu un autoturism 30.000 de ţigarete (1.500 de pachete de țigări), nemarcate legal, deţinute în afara antrepozitului fiscal (anexăm foto).

Țigaretele nemarcate legal au fost ridicate în vederea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, salontanca fiind bănuită de comiterea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.