238 de noi cazuri confirmate, 501 persoane internate și 3730 de oameni în carantină în Bihor

2496
Ambulanță smurd
Foto ©️ AlesdOnline
 

Astăzi, 20.11.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 238 cazuri confirmate în ultimele 24 ore (ieri erau 292), 501 persoane internate, 8324 persoane vindecate de la începutul pandemiei iar 317 persoane au decedate de la începutul pandemiei.

 

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 3730 de persoane carantinate și 2352 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 118 societăți comerciale și 238 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 304 de sancțiuni contravenționale, din care 174 cu avertisment scris și 130 cu amenzi în valoare de 65.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 247 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 34 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 8 în patrule mixte, aplicând 23 sancțiuni contravenționale din care 16 cu avertisment scris și 7 cu amenzi în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.Totodată, 6 jandarmi, in patrule mixte, au asigurat paza permanentă în cele două localități carantinate, Câmpani și Fînațe.


Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 108 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH asigură în permanență, suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 45 de cadre ale ISU “Crișana“.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.