9.2 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

10 tone de anvelope uzate oprite la punctul de trecere a frontierei Borș I

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Borș I, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 10.500 tone de deșeuri constând în anvelope uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

- Publicitate -

Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, condus de un cetăţean român, în vârstă de 34 de  ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse anvelope uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 10.500 kilograme de deșeuri constând în anvelope uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,169FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
594CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI